Înfrângerea cu Metalurgistul Cugir a pus capăt colaborării dintre cele două părți, Mihai Petcuț (foto) plecând înainte să fie dat afară de primarul Feieș.
Sebiș. Marele derby al seriei a V-a din liga a III-a se joacă mâine, de la ora 15, la Sebiș, acolo unde Național dă piept cu lidera clasamentului, Metalurgistul Cugir. Sebișenii sunt pe locul secund și nu au decât varianta victoriei, în perspectiva play-off-ului. Iar antrenorul Mihai Petcuț (foto) – suntem siguri – își joacă postul la acest meci.
DEBRECEN. Trei dintre jucătorii la care Naţional Sebiş a renunţat în această iarnă, din raţiuni (extra)fotbalistice, au primit o nouă şansă din partea tehnicianului Mihai Petcuţ.
SEBIŞ. Miroase a „război” înaintea derby-ului fotbalistic judeţean, confruntarea de Liga III dintre Naţional Sebiş şi CS Ineu. Tonul l-au dat cei doi primari, Gheorghe Feieş, respectiv, Călin Abrudan, prin câteva săgeţi otrăvite.
ZALĂU. Fără cinci jucători importanţi, dar cu un om în plus mai bine de o repriză, Naţional Sebiş a fost aproape de prima înfrângere a sezonului.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Local
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.