ARAD. Polițiștii Biroului de Ivestigații Criminale au prins în flagrant o prostituată care, în schimbul unei sume de bani, a întreținut raporturi sexuale. Întâmplarea a avut loc pe strada Petru Rareș din cartierul Grădiște.
ARAD. Un motociclist în vârstă de 30 de ani a suferit răni grave după ce a fost lovit de o autoutilitară.
ARAD. Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit cu o autospecială şi cinci subofiţeri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tablou electric, pe strada Petru Rareş din cartierul Grădiște.
ARAD - Primăria speră să realizeze,
până în toamnă, peste 60 de
parcări pe strada Petru Rareş.
Mapamond
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP.
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
1