Pâncota. După dezastrul din negocierile drepturilor TV, președintele LPF2, Auraș Brașoveanu este tot mai contestat. Unii dintre conducătorii cluburilor din liga secundă au luat legătura cu Dumitru Dragomir, pentru ca acesta să vină la LPF 2, într-o funcție de conducere.
„Unii se complac, joacă doar să-și ia salariile. Sunt jucători cu pretenții, dar nu sunt ceea ce mi-am dorit când i-am adus”.
S-a hotărât ca ultimele două echipe din clasament să retrogradeze direct din liga a II-a, iar antepenultima să joace baraj.
Ieri, Consiliul Local al orașului Pâncota l-a declarat „cetățean de onoare” pe președintele celor de la Șoimii Pâncota, Pavel Piroș. „În unanimitate de voturi, domnul Piroș a fost numit cetățean de onoare al orașului nostru” - ne-a declarat primarul Pâncotei, Iosif Retter. „Distincția o va primi cu altă ocazie, într-un cadru festiv” - a completat acesta.
Președintele Șoimilor Pâncota, Pavel Piroș este nemulțumit că nici acum nu se știe ce se va întâmpla în liga secundă.
Local
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, temperatura maximă absolută pentru luna iunie la stația meteorologică Arad este de 37,8 grade Celsius, valoare înregistrată pe 30 iunie 2022 și egalată pe 26 iunie 2025.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, membru al Biroului Național al USR, anunță că partidul din care face parte propune o rotație la guvernare între un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și un cabinet monocolor PSD.
Advertorial
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.
România
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Evenimente
ARAD. Sâmbătă, 27 iunie, începe oficial ediția a XV-a a Ghioroc Summer Fest, eveniment devenit deja tradiție pe malul lacului Ghioroc.
România
Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier.
Local
La data de 24.06.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a formulat o propunere de arestare preventivă față de inculpatul C.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, amenințare și distrugere.
1
Local
Firma Tehnodomus este penalizată cu 51.658,38 lei pentru fiecare zi de întârziere a proiectului de modernizare a Spitalului Municipal, începând din data de 1 iunie.
3