Deputaţii PNL au votat Coful Fiscal, deşi cele mai multe amendamente le-au fost respinse.
București. Din surse sigure, aflăm că senatorul Ioan Crstina și deputatul Eusebiu Pistru (PNL Arad) și-au luat bilete de avion pentru Irlanda, acolo unde se va desfășura meciul de fotbal dintre naționalele României și Irlandei. Cei doi pleacă în ziua în care la Parlament se votează moțiunea de cenzură, depusă de către PNL.
ARAD. Deputatul Eusebiu Pistru anunţă trist faptul că acordul de lucrări la pasajul peste centură din zona CET a fost reziliat.
ARAD. Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea deveni un puternic motor al economiei naţionale. Aceasta este concluzia la care deputatul Eusebiu Pistru a ajuns, după ce tinerii PNL-işti au monitorizat autoturismele Dacia care pleacă spre export.
Peste 200 de parlamentari au semnat o iniţiativă privind reintroducerea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi.
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
1
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
România
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
3
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
1
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
8
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
12