ARAD - Marţi, 12 octombrie 2010, la ora 13.00, directorul Bibliotecii Judeţene, Florin Didilescu, însoţit de bibliotecarul metodist Nicolae Nicoară -Horia şi de istoricul Dan Demşea, în prezenţa directorului Bibliotecii Judeţene Astra-Sibiu, Onuc Nemeş -Vintilă, a strănepotei academicianului, doamna Melania Petrişor, şi a altor personalităţi locale au participat la dezvelirea plăcii memoriale Atanasie Marian Marienescu.
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4