LIPOVA. În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, în baza unui proiect declarat eligibil la sesiunea 2013 a programului „Promovarea sportului de performanţă”, zilele trecute, a avut loc turneul final al ediţiei cu numărul trei a Cupei AJF Arad la fotbal pe plajă.
ARAD. Ediția a treia a Cupei Presei la volei pe nisip va avea loc, la Ștrandul Neptun, duminică, 15 septembrie, începând cu ora 16.00. Înscrierile se fac până sâmbătă, 14 septembrie, ora 16.00, la numerele de telefon: 0740951886 (Vlad Sârb) 0720.400.429 (Dan Lazăr).
Festivitate pentru vicecampioanele naționale la beach-volley, Ornella Ivasciuc și Corina Vlad (Hand United Arad), care au fost răsplătite cu tort, șampanie și cadouri de către sponsorii clubului condus de Petre Vidican.
ARAD. Clubul arădean Hand United își va premia, joi, cele două sportive, Ornella Ivasciuc și Corina Vlad, care au cucerit medalia de argint la Campionatele Naționale de beach-volley de juniori, organizate la Mamaia.
SIBIU. Sute de persoane au aplaudat performanța voleibaliștilor reprezentând CS Fan Arad, Cătălin Lelea și Adrian Holhoș, la ultimul turneu de volei pe plajă din acest an, Sibiu Sands.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4