O explozie urmată de incendiu s-a produs într-un magazin de materiale de construcţii de la intrarea în municipiul Botoşani, dinspre Suceava. La faţa locului s-au deplasat 12 echipaje din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu patru autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Tot personalul din cadrul ISU Arad s-a prezentat la post marţi dimineaţa în urma declanşării planului Roşu de intervenţie. 109 ofiţeri şi subofiţeri ai ISU Arad şi 16 autospeciale (SMURD, autospeciale de stingere, descarcerare, camioane) au plecat spre Bucureşti ca urmare a iniţierii exerciţiului de alarmare „Seism 2016”.
Evenimente
Programată pentru ziua de sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 20, Gala de Operă Open Air a fost mutată la ora 19 de către organizatori.
Local
Ediția a 36-a s-a încheiat cu rezultate remarcabile și o participare de amploare, după cum a transmis Camera de Comerţ.
ARADON Sport local
ARAD. Cele 14 echipe care activează în ultimul eşalon valoric al sportului rege judeţean, Liga 6, au disputat etapa cu numărul doi.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, i-a administrat o înfrângere președintelui american Donald Trump prin respingerea unui recurs al administrației sale care urmărea să îi permită să reglementeze mai strict votul prin corespondență chiar de la alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din noiembrie, comentează AFP.
Local
Modelul arădean Georgiana Gligor, în vârstă de 19 ani, a reprezentat cu succes agenția Lawinne Models la ediția din acest an a prestigiosului concurs național de frumusețe Filon de Romania.
Local
33 de mandate de percheziție domiciliară sunt puse în practică marți, 15 septembrie 2026, în două dosare instrumentate de SCCO Arad și DIICOT Arad.
1
România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat marți dimineață mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România, a informat Ministerul Apărării Naționale.
1