ARAD. Primăria Arad caută să recupereze amenzile neplătite de către cei care au poposit pentru scurt timp prin municipiul nostru. Şi nu sunt puţini, ci cu miile.
ARAD. Anularea taxei de salubritate şi transformarea ei în tarif a dus la anularea gratuităţii de care veteranii de război sau alţi beneficiari ai pensiilor speciale au beneficiat. Legea prevede acordarea gratuităţii doar pentru taxele locale şi nu pentru tarife.
ARAD. Mişcaraea arădeană propune administraţiei locale un sistem de plată al parcării prin SMS.
Deputatul Lucian Riviş Tipei susţine că procentajul de absorbţie a fondurilor europene a crescut.
ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează agricultorii că a plătit, în perioada 27.07.2011 – 28.07.2011, suma de 187,9 milioane euro pentru măsuri delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR – AXA II, aferente campaniei SAPS 2010.
România
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
3
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
8
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.