ARAD. Se spune că dacă viaţa îţi dă lămâi, fă-ţi o limonadă. Câţiva arădeni au luat zicala în serios. Au făcut haz de necaz şi au profitat din plin de piscina formată în pasajul de la Micălaca.
ARAD. Strada Conduraşilor, în zona cartierului Alfa, a fost grav afectată de ploaia de astăzi. Pentru şoferii prinşi în trafic, traversarea unui tronson de câteva sute de metri a fost o reală aventură.
ARAD. Mai multe zone ale municipiului Arad, dar şi ale judeţului nostru, au fost „înghiţite” de ape în urma ploii care a căzut miercuri până la amiază. De departe, cea mai afectată zonă a fost cea a viaductului din Micălaca, din zona Billa.
ARAD. Avertizare de cod galben în județul Arad. Mai exact în zona localității Hălmagiu. Aici se vor semnala, în intervalul orar, 13.55-14.55, averse de ploaie care vor cumula izolat peste 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină de dimensiuni mici.
ARAD. Ploaia torenţială a făcut ravagii şi de această dată. Canalizarea pluvială nu a făcut faţă, acum, atât în zonele binecunoscute cu probleme de pe raza municipiului, cât şi în toate cartierele, în zone care până acum nu s-au confruntat cu refularea pluvialului.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
România
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
3
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
8
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.