aradon.ro Web analytics


În jurul orei 17.00, PNL a sesizat Biroul Electoral Județean privind pierderea unei ștampile cu inscripția „VOTAT”. A fost solicitată închiderea secției de votare și a fost sesizată Poliția. Este vorba de secţia numărul 113 din Sânicolaul Mic, acolo unde preşedintele a susţinut, prin telefon, că nu a dispărut nicio stampilă şi că nu are, ca atare, nimic de declarat. Votul nu a fost suspendat.

Județul Aradul se află în fața unei alegeri importante. Cu ajutorul dvs., duminică putem avea un prim-ministru ardelean, care să își continue proiectele bune pentru România și pentru județul Arad. El are însă nevoie de o echipă puternică, de oameni cu putere de muncă, buni cunoscători ai satelor și comunelor noastre, ai vieții din orașe, profesioniști formați în administrația locală. Duminică, mai mult decât oricând, este nevoie de sprijinul dvs. pentru această echipă, echipa liberalilor arădeni, singura capabilă să facă județul Arad puternic și respectat la București!

După patru ani în care PSD nu a făcut nimic pentru Valea Mureșului, iar deputatul pesedist Căprar a strălucit... prin absență, această zonă frumoasă a județului Arad poate avea, în sfârșit, un parlamentar care să reprezinte la București interesele locuitorilor de pe cele două maluri ale Mureșului. Este vorba de Claudia Boghicevici!

“Acum 13 ani am pornit la drum împreună cu voi, arădenii, și încă de atunci mi-am propus ca pe primul loc în tot și în toate să pun Aradul. Au fost ani grei dar frumoși, incredibil de multă muncă, dar o și mai mare bucurie la sfârșitul fiecărui proiect finalizat, la sfârșitul fiecărui an în care am reușit, împreună cu voi și cu echipa liberală, să construim încă o treaptă la dezvoltarea Aradului.

Local

Război politic în Arad: Falcă, amenințări pentru primarul PSD din Felnac
Președintele PNL l-ar fi amenințat pe primarul din Felnac, la mijloc fiind un post de conducere la școala din comuna arădeană. 2

Local

Rupt de beat la volanul unei mașini, înainte de prânz, în Lipova
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum. 2

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:

Local

Trei arădence, în finala internațională a Little Prince & Princess 2026
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.

România

Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Local

Investiţie de 9 milioane lei la liceul din Sântana

Local

Curs susținut de către părintele Agapie Corbu
1

Local

Şase PUZ-uri aprobate în ultima şedinţă CLM
Cu excepţia unui singur, toate celelalte au fost votate cu „unanimitate pentru”.

Local

S-a consumat prima zi a anchetei de trafic

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.