ARAD.Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, le cere primarilor PDL şi PNL din judeţ să spună dacă vor aduna semnături pentru susţinerea candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţia României şi dacă, la alegerile respective, vor fi dispuşi să adune voturi pentru aceasta.
ARAD. Sub „genericul ” „La liberali, trădarea are săgeata unidirecţională ”, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, îi aminteşte preşedintelui PNL, Crin Antonescu, faptul că fostul senator Ovidiu Marian l-a atacat verbal pe vremea când era PDL-ist.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2