aradon.ro Web analytics


ARAD. Agenţii de poliţie rutieră au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie, în valoare de 5.300 lei, au aplicat un număr de 19 puncte de penalizare, au reţinut şase permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.

BÎRSA. Poliţiştii de la Bîrsa au prins în flagrant doi bărbaţi care au furat un moped şi, în încercarea de a fugi cu el, l-au deteriorat. C.M., de 47 de ani, din Răpsig, şi M.V., de 41 de ani, din Moroda, au vrut să fure un Piagio, dar poliţiştii le-au stricat planurile.

AVRAM IANCU. O femeie de 46 de ani a ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 79, în localitatea Avram Iancu. Primele cercetări ale poliţiştilor au scos la iveală faptul că B.C.R., de 31 de ani, din Hălmagiu, conducea un autoturism Daihatsu dinspre Vârfurile spre Avram Iancu.

ARAD - Săptămâna trecută, la sediul Arhiepiscopiei Aradului a avut loc întâlnirea regională din cadrul proiectului „Integrare pe piaţa muncii a persoanelor traficate”, în organizarea Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române împreună cu Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

ARAD. Dimineaţa zilei de sâmbătă a fost una de rău-augur pentru trei persoane care au fost rănite în urma a două accidente de circulaţie, trase parcă la indigo. Primul a avut loc pe DN 7, între Arad şi Pecica.

Mapamond

Rusia șantajează rudele prizonierilor de război ucraineni, aflați în închisori rusești, pentru a obține acces la Starlink
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.

Evenimente

Obiective arădene, iluminate în roșu
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.

Local

Înalta Curte obligă Ministerul Educației să o confirme pe Ramona Lile ca rector al UAV Arad
Refuzul confirmării mandatului a venit la finele lui 2023 și a fost justificat de Ministerul Educației prin existența unor sancțiuni aplicate anterior pentru plagiat. 2

Local

Arhiepiscopul Timotei a împlinit 50 ani de arhierie
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.

Local

Felicitată de primar la împlinirea a 108 ani
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste. 1

Local

Primarul Valentin Bot, dublu premiat de Asociația Comunelor din România
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii. 1

UT Arad

Adrian Mihalcea așteaptă mai mult de la unii jucători
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off. 1

România

Ministrul Culturii retrage proiectul care norma munca artiștilor: Problema rămâne. Căutăm alte soluții
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne. 2

Local

Clădirile și terenurile neîngrijite riscă supraimpozitarea cu până la 500%
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.