PECICA. Poliţiştii sunt porniţi împotriva persoanelor care fac transport în regim de taxi, deşi nu au licenţă de transport sau autorizaţie în acest sens. Ultima „victimă” a oamenilor legii este B.A.F., de 30 de ani, din Pecica.
ARAD. La 14 iulie 2010, am plecat de la căsuţa 308 de pe ştrandul Neptun, al cărei proprietar sunt, mergând la piaţă să fac cumpărături. Când m-am întros, am observat că la uşa magaziei nu mai este lacătul pe care îl încuiasem la plecare. Intrând în magazie, am observat mare deranj, toate lucrurile aruncate pe jos, lipsind mai multe obiecte de valoare.
ARAD. Agenţii de poliţie rutieră au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie, în valoare de 5.300 lei, au aplicat un număr de 19 puncte de penalizare, au reţinut şase permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.
BÎRSA. Poliţiştii de la Bîrsa au prins în flagrant doi bărbaţi care au furat un moped şi, în încercarea de a fugi cu el, l-au deteriorat. C.M., de 47 de ani, din Răpsig, şi M.V., de 41 de ani, din Moroda, au vrut să fure un Piagio, dar poliţiştii le-au stricat planurile.