A lovit două autoturisme, a fugit de la locul accidentului, s-a răsturnat cu maşina în şanţ şi toate acestea la o alcoolemie de 2.20 mg/l alcool pur în sânge. Este păţania unui şofer de 40 de ani din Cluj-Napoca, care, în câteva minute, s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea a trei infracţiuni.
ARAD. Băuţi la volan, fără permise de conducere sau cu numere de înmatriculare false. Aşa au fost prinşi unii „şoferi” în urma unui control al poliţiştilor rutieri.
ARAD. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad (IPJ) anunţă că, în perioada sărbătorilor, vor fi intensificate acţiunile preventive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Poliţiştii din cadrul poliţiilor orăşeneşti şi de la Săvârşin au lăsat 19 şoferi fără permise auto.
Poliţiştii clujeni au aplicat, ieri, 386 de amenzi atât şoferilor cât şi pietonilor, în cadrul unei acţiuni pentru reducerea riscului rutier. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, au fost controlate 901 autovehicule, au fost constatate 8 infracţiuni şi au fost amendate 386 de persoane.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că imediat ce proiectul privind pensiile magistraților va deveni lege, prin promulgare și publicare în Monitorul Oficial, Guvernul va continua dialogul cu Comisia Europeană, astfel încât România să nu piardă cele 230 de milioane de euro, granturi din PNRR, fonduri aferente acestui jalon.
Mapamond
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat miercuri stare de urgență în materie de aprovizionare cu petrol din cauza întreruperii livrărilor rusești prin oleoductul Drjuba și a amenințat Ucraina cu măsuri de retorsiune dacă situația persistă, relatează AFP.
3
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, miercuri, că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților asigură o trecere graduală la noile condiții de vechime și de vârstă necesare obținerii pensiei de serviciu.
Mapamond
Guvernul ungar a anunțat miercuri suspendarea livrărilor de motorină către Ucraina, întrucât aceasta menține blocată conducta Drujba prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, țări care sunt acum nevoite să recurgă la rezervele lor strategice de petrol, relatează agențiile EFE și MTI.
1
România
Tribunalul București a decis miercuri ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
3
Local
Județul nostru nu se mai situează pe ultimul loc când vine vorba despre vaccinarea ROR a copiilor, dar ramâne în partea de jos a clasamentului. Organizația Salvați Copiii avertizează că România traversează cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele deceniu.
UT Arad
ARAD. La meciul tur, antrenorul UTA-ei, Adrian Mihalcea spunea că omologul său, de la Oțelul Galați, Laszlo Balint are informații despre ceea ce se întâmplă la echipa arădeană.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a salutat miercuri decizia Curții Constituționale a României în privința pensiilor ocupaționale ale magistraților, subliniind că aceasta confirmă corectitudinea demersului Guvernului.
1
Local
ARAD. O mașină a luat foc, miercuri, în jurul orei 14.00, pe autostrada A1, la kilometrul 540, pe sensul de mers Timișoara – Arad, în apropierea ieșirii către Aeroport.