ARAD.Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că scandalul iscat de acţiunile ANAF nu este „interpretat în cheia potrivită”, inclusiv preşedintele Iohannis şi premierul Victor Ponta lăsându-se înşelaţi de aparenţe.
În sfârşit, Senatul şi-a pus regulamentul în acord cu prevederile constituţionale privind aprobarea cererilor de ridicare a imunităţii, formulate de către DNA.
Primarul conservator al Comunei Brazii coordonează organizaţia PNL din comună !
INTERVIU JA. Ionel Ciupe, preşedinte pe municipiu al PLR Arad. Consilierul municipal este convins că partidul rezultat din fuziunea PLR-PC va contracara „surogatul liberal PNL”
INTERVIU JA. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Potrivit preşedintelui CJA, Guvernul Ponta aplică formule bugetare clientelare, prin care sărăcește Aradul, Nicolae Ioțcu propune un nou fel de-a face politică.
Local
Investiția de peste jumătate de milion de lei asigură energie electrică pentru comuna arădeană, de la școli la iluminatul public.
Advertorial
Lansarea proiectului ”Extindere clădire Școala Gimnazială Fiscut, comuna Șagu”
Local
Până la finalul anului vor fi restricții pe două artere principale din Micălaca: Voinicilor și Titulescu, urmare a lucrărilor la liniile de tramvai.
Local
Un bărbat din Arad a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce i-a filmat și înjurat pe polițiștii locali, publicând videoclipul pe rețelele de socializare.
Local
Doi consilieri locali au renunțat la mandatele de aleși locali în urma noilor prevederi privind integritatea.
Local
Scenograf și creator de păpuși al Teatrului de Marionete din Arad, dar și artist folk, s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani.
Local
Noua Lege a Integrității a dus la demisia a șase consilieri județeni PNL și la autosuspendarea unui al șaptelea.
3
ARADON Sport local
Concursul poli-sportiv, cu probe de înot, ciclism şi alergare, ar putea deveni etapă de Campionat European.
Advertorial
Din 1 septembrie începe o nouă campanie de colectare cu predare gratuită a deșeurilor voluminoase în municipiul Arad