TÎRNOVA. Joi, la şedinţa Consiliului Local Tîrnova s-a consumat încă o bătălie din lungul război PNL contra „restului lumii ”.
Sub titlul „Ar trebui amnistiată administraţia Băsescu ? ”, editorialista Alina Kuhnel, de la „Deutsche Welle ”, arată că raportul MCV este interpretat de către Traian Băsescu drept o „amnistie ”a încălcărilor statului de drept săvârşite sub comanda lui şi pedepsirea doar a celor înregistrate de la preluarea puterii de către USL.
ARAD. Deputatul PSD, Falvius Măduţa, susţine că promisiunile făcute în campania electorală devin realitate şi programul electoral al Uniunii Social Liberale se va pune în practică, punct cu punct.
ARAD. „Guvernarea socialistă pune ţara pe butuci ”. Liderul democrat liberalilor arădeni analizează concluziile delegaţiei FMI şi MCV pe justiţie.
ARAD. În perioada 09 februarie- 12 mai, vor avea loc alegeri în toate cele cele 38 de organizaţii UDMR din judeţ şi nouă organizaţii de cartier din municipiu, acestea culminând cu alegerea noii conduceri municipale. În schimb, Adunarea Generală judeţeană va avea loc după congres, în iunie.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Local
Participanții au pornit din Piața Avram Iancu și au făcut o primă oprire la Spitalul Matern, după care s-au îndreptat înspre Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, unde au fost întâmpinați de ÎPS Timotei.
1
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
1
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.