Carambol pe drumul care leagă Timişoara de
Săcălaz. O şoferiţă a decedat pe
loc, marţi seară, după ce a efectuat o
manevră riscantă şi a intrat cu maşina
într-o autospecială pentru tractări.
| Video
A ieşit din birt, s-a urcat la volanul unui VW Golf
şi a provocata un accident de circulaţie. Mai
multe ambulaţe au fost trimise în zonă
pentru a acorda primul ajutor răniţilor. Trei
copii şi mama lor au ajuns la spital.
| Video
ARAD - Prin dispoziţia Inspectorului şef al
Poliţiei Române, din 6 aprilie, comisarul
şef Nicolae Bătrân este noul adjunct al
şefului IPJ Arad, Alexandru Tanco. Bătrân a
luat locul fostului adjunct, Ioan Roşca, care s-a
pensionat.
Poliţia Română scoate la concurs 1.200 de
posturi de agenţi de poliţie pentru structurile
de ordine şi siguranţă publică. La
nivelul judeţului Hunedoara sunt disponibile doar 15
posturi, toate pentru bărbaţi. Cei care doresc
să urmeze o carieră în Poliţie se pot
înscrie la concurs până la data de 10
aprilie.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.
Local
Administrația din Nădlac a obținut fonduri europene nerambursabile pentru transformarea a trei terenuri degradate în parcuri.
Local
Centrul de copii și tineri „Sfântul Ilarion Felea” din Parohia Arad Șega I a fost sfințit și inaugurat, duminică.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.