ARAD. Politistii rutieri au depistat în trafic, în weekend, un bărbat de 52 ani, din Arad, care conducea beat un Renault Trafic. Poliţiştii au trecut la testarea şoferului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. A. Petru este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier.
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în capcanele Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa.
Șapte companii au fost desemnate pentru construcția parcului fotovoltaic de peste 1.000 de hectare din zona Grăniceri-Pilu.
Trecerea peste calea ferată de pe strada Poetului din Arad va fi reabilitată, iar lucrările impun închiderea circulației rutiere timp de o săptămână, începând de luni, 16 noiembrie.
1
Modernizarea drumurilor din nordul județului implică și amenajarea unor stații de autobuz noi.
Studiul de trafic realizat în perioada aprilie-noiembrie de către Consiliul Județean indică faptul că cel mai circulat drum județean este cel spre Șofronea.
1
Reprezentanții instanței anunță faptul că unele servicii ar putea fi afectate de trecerea la noul sistem informatic.
Ministrul Sănătății a anunțat că va trimite controale comune în mai multe ambulatorii din țară, inclusiv la Arad.