Poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică și în colaborare cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad au desfăşurat marți, 7 decembrie, acţiuni de verificare a legalității transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, în zonele cu risc accidentogen ridicat.
UT Arad
UTA a semnat un contract de profesionist cu tânărul jucător din Academie!
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, și-a acuzat vineri adversarii, cu două zile înainte de alegerile legislative de duminică, că s-au angajat într-o „tentativă organizată de a folosi haosul, presiunea și demonizarea internațională pentru a inversa decizia poporului ungar”, relatează AFP și MTI.
2
ARADON Sport local
Au trecut peste două decenii de când câștigătoarea sezonului regulat sub panoul feminin nu s-a calificat în marea finală.
Ştiri sportive
Fostul mare fotbalist și antrenor Mircea Lucescu, decedat la vârsta de 80 de ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu din Capitală, la funeralii participând aproximativ 200 de persoane printre care oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători și iubitori ai fotbalului.
UT Arad
Arbitrul care a ucis speranțele arădenilor la câteva meciuri a fost delegat cu FC Botoșani!
Local
Au fost ridicate mai multe arme, muniție, trofee, carne de vânat, dar și țigări și articole pirotehnice. Patru bărbați au fost reținuți.
3
Local
În Vinerea Mare, arădenii au „inundat” piețele, în căutare celor mai bune produse și oferte pentru masa de Paști.