Poliţiştii arădeni împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad au desfăşurat, în 17 august, în intervalul orar 08:00-22:00, acţiuni de verificare a legalității transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în zonele cu risc accidentogen ridicat.
Polițiștii arădeni, în colaborare cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și polițiști locali au desfășurat miercuri, 11 septembrie, în intervalul orar 15.00-18.00, o acțiune pe raza municipiului, pentru depistarea persoanelor care ar putea săvârși fapte antisociale. De asemenea, au fost avute în vedere piețele din Arad, drumurile publice precum și zonele în care se află persoanele fără adăpost.
Local
Primăria aunţă modificări temporare privind parcarea în zonele afectate de lucrările la rețeaua de termoficare.
ARADON Sport local
ARAD. Doliu în familia înotului arădean. Unul dintre cele mai importante nume ale ultimelelor decenii, profesorul Dorel Panait, a murit la vârsta de 73 de ani.
ARADON Sport local
Opt echipe sub 12 ani din Regiunea 5 au răspuns invitaţiei AJF Arad.
Local
Congresul de Medicină Dentară AR-MEDICA a reunit la Arad specialiști din domeniul stomatologiei, reprezentanți ai mediului universitar și ai organizațiilor profesionale. Evenimentul s-a desfășurat ]n perioada 5-7 octombrie, alături de târgul dedicat echipamentelor și tehnologiilor medicale.
România
Intrarea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă este estimată pentru marți după ce luni, la ora 00:42, a fost inițiată secvența de pornire a reactorului, a anunțat Ministerul Energiei.
România
Președintele Nicușor Dan o primește luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei doi oficiali urmând să discute despre apărarea și securitatea europeană, în particular securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană, cu componenta energetică actuală, extinderea UE, în mod special susținerea României pentru Republica Moldova, și negocierea noului cadru financiar multianual al UE.
Mapamond
Autorul atacului armat care a ucis şase oameni în centrul oraşului Cracovia, sâmbătă, în cadrul unui incident fără precedent în Polonia, a murit la spital, a anunţat poliţia luni dimineaţă, informează Reuters şi AFP.
1
România
Tribunalul București reia, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar.