Preşedintele american Joe Biden se întâlneşte miercuri, la Varşovia, cu grupul celor nouă lideri ai ţărilor membre ale NATO din Europa Centrală şi de Est, în prezenţa secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, pentru a le reconfirma sprijinul "de neclintit" al Washingtonului în faţa Moscovei, la o zi după discursul belicos al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP.
Invazia militară rusă în Ucraina, declanşată în urmă cu un an, reprezintă un test pentru Europa, pentru Alianţa Nord-Atlantică şi pentru întreaga lume, a afirmat preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, în cursul unui discurs rostit în Polonia. Discursul lui Biden vine la câteva ore după ce Putin, într-un discurs de peste o oră, a lansat o tiradă de acuzaţii la adresa UE şi a SUA.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.