9 medalii au obţinut judoka arădeni la un turneu internaţional în Polonia. Şi-.au agăţat aurul la gât Darius Mihali (CS Municipal), Cristian Iurasciuc, Bogdan Câra şi David Nagy (LPS).
ARAD. „Europenele” din Polonia i-a adus Danei Dodean (CS Municipal) două medalii de argint, în proba pe echipe şi dublu feminin.
GDANSK. A treia medalie europeană consecutivă obţinută de perechea Dana Dodean – Eliza Samara. După aurul din 2009 şi bronzul din 2010, cele două admirabile sportive au cucerit argintul în proba de dublu a Campionatului European de tenis de masă din Polonia.
SCHWECHAT. Verificare nu tocmai reuşită pentru Dana Dodean la Openul Austriei. Sportiva numărul unu a Aradului a fost eliminată în turul inaugural al probei de simplu, împărtăşind aceeaşi soartă în proba de dublu, alături de Eliza Samara, în faza sferturilor de finală.
BRUXELLES. Europarlamentarul Iosif Matula a participat, în cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regională a PE, la o dezbatere cu Elzbieta Bienkowska, ministrul polonez al Dezvoltării Regionale.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.