Cea de-a șaptea ediție a Cupei Pony Club s-a desfăşurat, recent, pe terenul clubului arădean din cartierul Bujac.
Cu ocazia zilei de 1 iunie, copiii grupei de la secția maghiară împreună cu educatoare lor Szeredi Mónika și Czank Erika, de la Grădinița P.P. Nr. 11 Arad din Grădiște, au vizitat săptămâna trecută grajdurile de echitaţie Pony Club Arad.
Local
În mașină se aflau două persoane care au reușit să iasă singure din mașină. Una dintre victime a fost transportată la spital.
România
Procurorii DIICOT din Maramureș au deschis un dosar penal, in rem, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce o femeie de afaceri a reclamat că a fost păcălită cu peste 2 milioane de dolari de către un escroc nigerian care pretindea că este „prințul moștenitor al Dubaiului”.
România
Curtea de Apel din Napoli a admis, marți, solicitarea autorităților române privind predarea lui Daniel Mocanu și a lui Ionuț Nando Mocanu, fratele manelistului, a informat Ministerul Justiției.
Local
Stelian Dorel Paven, polițist în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, a fost arestat preventiv marți după amiază. Judecătorii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor, așa că polițistul își va petrece următoarele 30 în spatele gratiilor.