ARAD. Sâmbătă, de la ora 10.00, pe terenul Pony Club Arad din cartierul Bujac, situat în incinta fostului CAP, va avea loc Cupa „Iepuraşului”, finala campionatului Pony Club Challenge Cup, concurs hipic pentru copii cu vârste începând de la 3 ani.
ARAD. Elevii din două unităţi de învăţământ arădene, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” - Gen. 1 (clasa a II-a) şi Colegiul Naţional „Moise Nicoară” (clasa a IX-a), au vizitat, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, şcoala de echitaţie Pony Club Arad.
MÂNDRULOC. Duminică, între orele 11.00 și 15.00, la Mândruloc, are loc un interesant concurs de hipism destinat copiilor: Pony Club Christmas Challenge Cup.
Acest eveniment este a patra etapă din cele cinci programate în cadrul Pony Club Challenge Cup. „Asteptăm crăciunei, crăciunițe și spiriduși să-și arate îndemânarea călare pe cai”, spun organizatorii.
ARAD. 32 de copii au participat, sâmbătă, la cea de-a 2-a etapă a Pony Club Challenge Cup. 64 de starturi s-au numărat, chiar dacă vremea a fost rece şi ploioasă.
Mapamond
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa.
Local
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.
Local
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.
Ştiri sportive
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.