ARAD - Derbyul codaşelor a fost câştigat fără dubii de gazde, acestea făcând un joc foarte bun în faţa unei echipe incomode. Scăpaţi cu faţa curată după o mare ratare a lui Corbu (min. 7), păulişenii domină copios şi deschid scorul în min 37, printr-un frumos voleu al lui Itu.
ARAD - Ionuţ Popa s-a săturat de nenorocirile care se abat asupra UTA-ei, care este la un pas de colaps.
ARAD - Întrunită ieri, la Casa Fotbalului,
Comisia de Disciplină a FRF a luat, printre altele,
decizia de suspendare a antrenorului Ionuţ Popa.
ARAD - După joc, directorul tehnic Ionuţ Popa
şi-a exprimat părerea de rău pentru
„punctele pierdute uşor”, însă
a văzut şi partea plină a paharului:
ARAD - Directorul tehnic al UTA-ei, Ionuţ Popa (foto)
a declarat, după meci, că arbitrii şi-au
bătut joc de echipa sa.
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida evaluării pozitive a discuțiilor cu aceștia, se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna care vine, consemnează agențiile AFP și EFE.
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a încheiat după aproximativ trei ore, aparent fără progrese, transmit agențiile Reuters și EFE.
1
Rezultatele extragerilor din data de 06-09-2026 sunt următoarele:
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții.
5