aradon.ro Web analytics


ARAD - Cu paşi mici, timizi, lucrurile încep să se mişte la UTA. Întâlnirile preşedintelui Giovanni Catanzariti şi ale directorului tehnic Ionuţ Popa cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă şi o serie de oameni de afaceri arădeni, care au mai sprijinit clubul în momente grele, existenţiale, din acest an, încep să dea roade.
ARAD - La invitaţia actualului antrenor al UTA-ei, Ionuţ Popa, profesorul universitar Ion Motroc, membru al Academiei de Fotbal, fost jucător emblematic al echipei Rapid, component al reprezentativei tricolore, a acceptat să susţină, marţi, ora 11 (cu seniorii) şi 18 (cu juniorii) două lecţii deschise.
ARAD - Înainte de meci, Ionuţ Popa părea că este destins, era pus pe glume. Şi-a luat locul în tribune, în imediata vecinătate a tunelului pe care ies jucătorii, dar prima repriză nu i-a păstrat spiritul, la pauză intrând în vestiar ca o „fiară”. S-a pus cu gura pe elevii săi, strigătele sale răsunând până în spatele tribunei a doua.
ARAD - „Aşa vreţi să câştigaţi meciul?” - a fost întrebat Ionuţ Popa, înaintea jocului, de o persoană foarte importantă din conducerea clubului studenţesc. Gazdele au acuzat UTA de faptul că ar fi provocat, în mod intenţionat, incidentul cu parafa medicală, pentru a putea să îşi asigure cele trei puncte puse în joc.
ARAD - Haos, printre consilieri. Aleşii municipali fie nu ştiu cum vor vota, fie ce au pe ordinea de zi, deşi şedinţa extraordinară CLM e programată pentru astăzi. Ca deruta să fie totală, unii aleşi susţin că nici măcar nu au fost anunţaţi de şedinţă!

Mapamond

Germania: Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania câștigă detașat alegerile în Saxonia-Anhalt
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.

Mapamond

Zelenski, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna aceasta
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida evaluării pozitive a discuțiilor cu aceștia, se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna care vine, consemnează agențiile AFP și EFE.

Mapamond

S-a încheiat întâlnirea lui Zelenski cu emisarii lui Trump
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și emisarii președintelui american, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a încheiat după aproximativ trei ore, aparent fără progrese, transmit agențiile Reuters și EFE. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor din data de 06-09-2026 sunt următoarele:

Local

Ard 10 hectare de vegetație la Bârzava

Local

Femeie de 20 de ani reținută pentru instigare la distrugere
Un băiat de 12 ani s-a urcat cu picioarele pe parbrizul unei mașini, după ce fusese instigat la distrugere. S-a emis și un ordin de protecție.

ARADON Sport local

Progresul Pecica a spulberat-o pe „Poli”
Etapă favorabilă în Liga a III-a: Pecica și Sântana au învins, Viitorul a adus un punct.

Local

Autoturism de 300 de mii de euro, căutat în Cehia, depistat la Horia
Mașina de lux figura cu o semnalare pentru confiscare în caz de depistare, fiind înmatriculată în Cehia.

România

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine beneficiază și cum se schimbă pensiile anul viitor
Pensionarii cu venituri cumulate din pensii de cel mult 3.000 de lei vor primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a sprijinului financiar acordat de Guvern pentru compensarea creșterii costului vieții. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.