Ne mirăm de ce nu avem turişti, dar răspunsul vine (şi) dinspre Poliţie. Pe lângă că avem puţine obiective, cele pe care le avem sunt intens vizate de hoţi.
Portmoneul lui Abel, reexpertizarea imaginilor surprinse de camerele de la Riviera, situația listingurilor telefonice și audierea unui deținut sunt cererile formulate de avocații familiilor Apostol și Buleu la ultima înfățișare.
Mapamond
Parlamentul European a decis miercuri, cu o majoritate simplă, să solicite Curții de Justiție a UE să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE.
Local
Tânărul de 23 de ani, cadru activ la Detașamentul de Pompieri Ineu, s-a prezentat la examenul de bacalaureat, proba la alegere, „echipat” cu aparatură de transmitere audio-video la distanță astfel încât acesta să îi poată comunica soției subiectele, iar aceasta să îi comunice rezultatele.
Local
Preotul pensionar a trecut la viața cea veșnică miercuri, 21 ianuarie, la vârsta de 73 de ani.
Local
52% este stadiul fizic al lucrării de pe șantierul autostrăzii A1 Margina – Holdea, momentan fiind mobilizați peste 500 de muncitori.
Local
S-a întâmplat marți, în jurul prânzului, pe strada Abrud din Micălaca, sub ochii polițiștilor locali, care au pornit în urmărirea mașinii.
UT Arad
UTA a făcut afacere cu jucători tineri. Unul a plecat la Dumbrăvița, altul a venit de la CFR Cluj.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Transfer de cinci stele pentru Şoimii Şimand, singura grupare arădeană implicată în competițiile federale de futsal.