ARAD - Află de la noi care sunt tendinţele acestui an în materie de genţi şi poşete.
Peste 1.000 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, poşete şi curele false au fost descoperite într-un microbuz la frontieră.
Superstarul pop canadian Justin Bieber şi modelul american Hailey Bieber au anunţat joi că aşteaptă un copil, transmite AFP.
Mallorca şi Ibiza, două insule spaniole recunoscute pentru vacanţele pe plaje şi petrecerile zgomotoase, impun restricţii în ceea ce priveşte consumul de alcool pe domeniul public în încercarea de a pondera comportamentele antisociale ale turiştilor, informează DPA.
La cursurile de asistent medical generalist, Ana-Maria Jugănaru l-a avut profesor pe preşedintele Crucii Roşii Arad, dr. Beniamin Dragoş, care a inspirat-o să devină voluntar de Cruce Roşie.
În cadrul unei expoziții inedite ce rămâne deschisă pe perioada desfăşurării Festivalului Internațional de Teatru Nou – DISTINCT 2024.
Cele două s-au întâlnit săptămâna aceasta la Casa Albă, cu ocazia vizitei de lucru a preşedintelui României la Washington.
Proiecţia va avea loc joi, 16 mai, de la ora 18, şi va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.
BIHOR. Accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu puțin înainte de miezul nopții.
1