ARAD. Strâng semnături pentru deblocarea posturilor didactice auxiliare şi nedidactice. Este vorba despre sindicaliştii din învăţământul arădean care vor să trimită liste de semnături la Guvern.
ARAD. Nu mai puțin de 81 de posturi unice au fost deblocate în școlile arădene. Fochiști, bucătari, pedagogi vor munci din nou în instituțiile de învățământ. Blocajul creat de lipsa personalului a fost parțial rezolvat după ce ministerul a aprobat deblocarea celor 81 de posturi pentru județul Arad.
ARAD. Dintre cei 18 candidaţi care s-au înscris pentru ocuparea celor două posturi de grefier la Tribunalului Arad, niciunul nu a fost declarat admis.
Sanitas Cluj cere Guvernului şi Ministerului Sănătăţii deblocarea de urgenţă a aproximativ 1.800 de posturi din sistemul sanitar judeţean, avertizând că în caz contrar va scădea calitatea actului medical, întrucât sute de medici şi asistente au cerut în acest an aprobare pentru a pleca din spitale.
ARAD. Liceul German din Arad are angajat în acest an școlar o singură femeie de serviciu la peste 1200 de elevi.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2