Polițiști locali din Nădlac, Ineu, Pecica și Arad au protestat, luni, timp de două ore, în fața Prefecturii.
Arad. Nu Instituția Prefectului este cea care și-ar fi pus întrebări legate de diploma în limba maghiară afișată pe un perete din anticamera viceprimarului, Levente Bognar, ci un cețățean care a făcut o petiție. Iar Prefectura nu și-a făcut decât datoria. E drept, cu multă scrupulozitate.
ARAD. Sărbătorile de iarnă închid porţile mai multor instituţii. Cert este că anul viitor, aceste zile libere vor fi recuperate prin program prelungit.
ARAD. Înalți funcționari publici și salariați ai Instituției Prefectului au asistat la un moment emoționant în Sala Festivă a instituției.
Prefectura a chemat de urgență reprezentanții primăriilor din județ la o instruire pe tema banilor cuveniți profesorilor.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
8
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.