Reprezentanţii companiei care se ocupă de explorarea resurselor naturale din perimetrul Curtici susţin că nu sunt interesaţi de explorarea gazelor de şişt.
ARAD. Două săptămâni în care Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne va controla activitatea Prefecturii Arad. Specialişti pe toate domeniile situaţiilor de urgenţă, evidenţa populaţiei, paşapoarte, permise auto dar şi pentru activitatea instituţiilor deconcentrate vor verifica toate documentele, actele şi tot ceea ce înseamnă activitatea instituţii.
ARAD. Prefectul Judeţului Arad, Cosmin Pribac, a avut luni, o întâlnire cu Excelenţa Sa Dr. Pande Lazarevski, Ambasador al Republicii Macedonia în România. La întâlnire au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, viceprimarul Municipiului Arad, Bognar Levente, precum şi preşedintele Camerei de Comerţ Arad, Gheorghe Seculici.
Prefectura şi Primăria s-au înţeles, se pare, cu privire la mutarea şcolii generale în fostul sediu al Frontierei. Vestea au comunicat-o tot pe picior de război.
ARAD. Prefectura Arad anunţă că va organiza o manifestare în data de 24 ianuarie, când se sărbătoreşte Ziua Principatelor Române.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
1
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
2
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
3