ARAD. ITRSV a calculat prejudiciul în cazul copacilor din specia dud care au fost tăiați de pe marginea drumului județean care leagă Pâncota de Măderat și Caporal Alexa. Cei 63 de duzi tăiați, se pare de diferite persoane, au fost evaluați la 41.000 lei. Atât este prejudiciul calculat de specialiști și care trebuie recuperat de către Consiliul Județean Arad pe care al cărui teren se aflau.
Trei sferturi din prejudiciul adus bugetului de stat la nivelul județului Arad este înregistrat în comuna Pleșcuța.
Anchetatorii au anunţat că prejudiciul de pe autostrada Nădlac-Arad este de aproximativ 20 de milioane de euro.
ARAD. Comisarii Gărzii Financiare Arad au estimat un prejudiciu total de 15.576.237 lei cauzat de un cetăţean slovac, reprezentant legal al unei societăţi cu sediul social în Nădlac. În urma acţiunilor specifice de control au fost constatate nereguli cu privire la efectuarea unor tranzacţii cu uleiuri minerale, care au caracteristici tehnice apropiate de motorină.
ARAD. În urma unor acţiuni specifice de control finalizate în data de 07.11.2011, comisarii Gărzii Financiare Arad au estimat un prejudiciu total de 326.114 lei cauzat de reprezentanţii legali a două societăţi comerciale, care nu au înregistrat în evidenţa financiar-contabilă tranzacţii şi operaţiuni comerciale, în scopul eludării achitării impozitelor şi taxelor aferente la bugetul de stat.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.