Pentru a nu mai plăti chirie și pentru a putea investi în clădire, CJA va cumpăra clădirea Spitalului de Psihiatrie.
ARAD. Vicepreşedintele CJA, Adrian Ţolea, ripostează la afirmaţiile consilierului PSD, Florin Tripa, care a afirmat că problema drumurilor Arad-Şiria şi Arad- Felnac poate fi rezolvată de către CJA.
ARAD. Acţionarii SIF1 – Banat-Crişana sunt chemaţi pe 23 aprilie să îşi dea votul pentru exerciţiul financiar al anului precedent, dar şi pentru a aproba planurile de investiţii pentru acest an. Printre punctele şi proiectele pe care Societatea de Investiţii Financiare doreşte să le deruleze se numără şi Proiectul Poşta Română.
Arad. Finalul săptămânii trebuia să aducă şi clarificări cu privire la cedarea pachetului majoritar de acţiuni de la UTA. Adrian Marţian a fost aproape de o reuşită, dar s-a cam codit şi a plecat din ţară, în cursul zilei de vineri. Au fost runde de negocieri joi seara, apoi, vineri după amiază şi - în final, vineri după-amiază.
Preşedintele Giovanni Catanzariti spune că a bătut palma cu prietenul lui Mutu, iar acum mingea e in terenul lui Marţian, care trebuie să aducă banii la Arad.
Local
Primăria Arad anunţă începerea lucrărilor de modernizare a malurilor Mureșului, proiect în valoare de peste 56 de milioane de lei, finanțat prin Programul Regional Vest.
Local
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.
Local
Magda Pintiliescu a fost un exemplu de umanitate, modestie și devotament. A activat peste 50 de ani în cadrul filialei CR Arad.
1
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
1
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.