BUCUREŞTI. Întrebat, în cadrul unei emisiuni TV, dacă nu se teme de o nouă suspendare, Traian Băsescu a răspuns ironic că, dacă mai este ameninţat cu suspendarea, s-ar putea să mai stea preşedinte până când va avea efectiv cinci ani de mandat.
ARAD. Adrian Buleu, judecat în dosarul Abel Apostol, va apărea astăzi, din nou, în faţa judecătorilor Tribunalului Arad. După aproximativ o lună de zile de la ultima înfăţişare a lui Buleu în sala de judecată, astăzi, acesta va fi prezentat „pentru verificarea legalităţii măsurii arestării preventive a inculpatului, în baza art. 300 ind. 2 cpp”.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a anunţat că la sfârşitul acestei luni va fi lansat un nou program în sprijinul întreprinzătorilor. Sub titulatura „Femeia antreprenor”, programul oferă câte 10.000 de euro, nerambursabil, femeilor care doresc să pornească o afacere.
ARAD. Posesorii de arme din Arad riscă închisoarea de la 1 la 5 ani dacă nu se prezintă la sediul IPJ Arad pentru prelungirea permisului de armă înainte ca acesta să expire. Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau de la data ultimei prelungiri.
Tribunal Cluj a decis joi la prânz să prelungească mandatul de arestare în cazul lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, acuzat de trafic de droguri. Acesta va rămâne închis după gratii, după ce judecătorii i-au prelungit mandatul de arestare cu încă 20 de zile. Tiberiu Ban, avocatul lui Uioreanu Jr. a declarat recurs.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.