Anul acesta, cea mai frumoasă sărbătoare de Paște se organizează la Salon PREMIERE Arad. În zilele de 12 si 13 aprilie, respectiv duminică și luni, toți cei care doresc să se bucure de sărbătoarea Paștelui sunt așteptați cu mult drag în această locație elegantă și plină de rafinament.
ARAD. Edilul local, Gheorghe Falcă, a profitat de momentul vizitei de vineri a premierului în județul Arad și a emis un comunicat prin care face un bilanț al datoriilor pe care edilul local consideră că Guvernul Ponta le are în acest moment față de arădeni.
ARAD. Potrivit liderilor PSD, vineri, premierul României, Victor Ponta este așteptat la Arad. Probabil va fi însoțit de către ministrul Agriculturii Daniel Constantin, cu care va veni de la Timișoara unde participă la o reuniune pe teme de agricultură.
ARAD. Deputatul Eusebiu Pistru critică perseverenţa Guvernului Ponta în aruncarea pe piaţă a „baloanelor de săpun” strict electorale, dând dovadă de „un cinism fără margini”.
ARAD. Partidul Democrat Liberal cere demisia premierului Victor Ponta pentru că „a transformat Palatul Victoria într-un loc de întâlnire pentru amatorii de corupție și trafic de influență”.
Mapamond
Rusia a șantajat rude ale unor prizonieri de război ucraineni pentru a înregistra pe numele lor terminale Starlink pe care armata rusă să le poată utiliza pentru a îmbunătăți comunicațiile între unitățile sale și a putea să-și dirijeze dronele, au denunțat marți autoritățile de la Kiev, citate de EFE.
Evenimente
ARAD. Cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112, miercuri, 11 februarie, începând cu ora 18:00, mai multe obiective din municipiu vor fi iluminate în culoarea roșie: Palatul Administrativ, pasarela pietonală către Ștrandul Neptun și noul pod hobanat peste râul Mureș.
Local
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, a împlinit 50 de ani de arhierie.
1
Local
ARAD. Primarul Călin Bibarţ a vizitat-o, marţi, pe Ana Ianchici cu ocazia aniversării a 108 ani! Edilul Aradului i-a dus sărbătoritei un buchet de trandafiri şi un tort, felicitând-o pentru împlinirea venerabilei vârste.
2
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
1
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
3
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
4