ARAD - Preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr, crede
că Băsescu ar trebui să-l numească
premier pe Geoană.
ARAD - Liderul senatorilor democrat- liberalilor,
Constantin Igaş (foto), susţine că
îşi doreşte un parteneriat cu PNL, dar
solicitarea liberalilor pentru funcţia de premier al
României este prea mult, în condiţiile
în care după primul tur s-au poziţionat
alături de Mircea Geoană, precizând că
astfel „s-au îndepărtat de posibilitatea
şi probabilitatea de a da premierul în acest
moment”.
ARAD - Cetatea, campusul de la Nădlac şi spitalul
TBC, principalele probleme ale judeţului.
Trec premierii, vin premierii, timişorenii primesc tot
bani puţini şi promisiuni din partea guvernului.
Prim-ministrul Emil Boc spune că Executivul a alocat
aproape cea mai mică sumă din ţară
pentru reabilitarea termică a blocurilor din
Timişoara pentru că primăria ar fi uitat
să trimită la Ministerul Dezvoltării
indicatorii tehnico-economici pentru aceste
lucrări.
Vezi finantarile pentru reabilitare termica 2009
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.
Local
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană.
Local
În vârstă de 19 ani, Georgiana Gligor se pregăteşte să cucerească scena internațională, țintind coroana Princess of Universe 2026.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea unei singure Poliţii naţionale, respectiv un singur tip de poliţist pe tot teritoriul României, şi un singur punct de lucru al statului cu cetăţeanul, indiferent dacă are nevoie să-şi reînnoiască buletinul, să înmatriculeze un autoturism sau să îşi facă paşaport.