Filmul Katalin Varga, în regia lui Peter Strickland şi produs de Oana şi Tudor Giurgiu, a fost nominalizat la ediţia din acest an a Premiilor Academiei Europene de Film, secţiunea Discovery Award.
UT Arad
S-a reluat o tradiție de peste șapte decenii: utiștii au jucat contra actorilor.
România
Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat la Curtea Constituțională a României Ordonanța de urgență 38/2026 adoptată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, act normativ care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.
Local
În lunile iunie și iulie, pasagerii vor fi transportați cu autobuze pe anumite rute, ca urmare a lucrărilor efectuate la infrastructura feroviară pe secțiunea Băile Calacea – Aradu Nou.
Local
Opt au fost livrate deja, urmează alte şase. După care se va încheia un nou contract pentru 20 de vagoane de medicină militară.
Local
Un furnizor de energie electrică a lansat un program pilot prin care vrea să distribuie, gratuit, curent către câteva mii de consumatori.
Local
O investiție de 91.140.285,22 de lei care face parte dintr-un amplu proces de transformare a mobilității urbane în municipiu.
România
Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a fost primit, marți, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, numărul 27 mondial, s-a calificat, marţi, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după ce a trecut de letona Jelena Ostapenko, 6-1, 7-6 (7/0).
Local
ARAD. Consiliul Județean Arad anunță că și în acest an vor continua investițiile în școlile speciale din județul nostru, în acest sens fiind alocată suma de aproximativ 1,5 milioane de lei.