Hotel Iris a fost gazda unei conferinţe de presă model organizată de Comisia Judeţeană de Arbitrii.
ARAD. Robert Turcescu și band-ul său, Casa Presei, vor cânta în Club Nerv vineri, 24 mai, de la ora 22. Prețul unui bilet este de 10 lei.
ARAD. După ce „Biroul de presă al PSD Arad” a emis un Comunicat în care îl ataca pe consilierul Ovidiu Moşneag, a venit şi replica, tot un Comunicat, în care ţinta este deputatul Flavius Măduţa. Semnat- Comunicatul, desigur- cum altfel ?- „Biroul de presă al PDL Arad”.
ARAD. Reprezentanţii Consiliului Local Civic (CLC) au protestat în faţa Primăriei Municipiului Arad faţă de raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) întocmit de Comisia Europeană.
ARAD. Combinata Jurnal Arădean & Info TV a câştigat o nouă ediţie a Cupei Presei la baschet în sală, podiumul fiind completat de către News-Ar şi Aradon.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2