ADVERTORIAL. Președintele Klaus Iohannis a participat luni, 30 septembrie, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2019-2020, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB). Evenimentul, care a avut loc în Aula Magna, marchează un secol de la constituirea UBB ca universitate românească și consfințește excelența academică și de cercetare a instituției de învățământ superior clujene. Tot atunci a decorat toate cele șase universități de stat clujene, cu prilejul aniversării a 100 de ani de învățământ românesc la Cluj.
Klaus Iohannis a făcut o nouă gafă la întâlnirea cu primarul Romei, Virginia Raggi, după ce la întrevederea de luni cu premierul Giuseppe Conte s-a încurcat în protocol. La sediul Primăriei Romei, preşedintele a fost anunţat de gornişti, însă nu s-a oprit să îi salute şi a vrut să urce scările.
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Local
Anunţul a fost făcut de primarul Călin Bibarţ. Municipalitatea a deschis procedura transparenţei decizionale.
Local
Un bărbat de 31 de ani, eliberat condiționat din penitenciar anul trecut, a tâlhărit o femeie de 82 de ani pe care a urmărit-o din stația de tramvai până acasă.
Local
Jazzar 2026 se va desfășura de joi, 24 septembrie, până sâmbătă 26 septembrie, fiind cea de a V-a ediție a festivalului.
România
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, faţă de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federaţia Investitorilor şi Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).
România
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că „misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final”, discuția având loc în luna mai 2025.
3
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre relația de securitate dintre România și SUA, amenințările generate de războiul din Ucraina și sprijinul acordat Kievului.