Preşedintele CJ Arad Nicolae Ioţcu, prins în flagant când primea mită, va fi suspendat automat din PNL, potrivit statutului partidului, a declarat, vineri , senatorul PNL Cristian Bodea, citat de Mediafax.
Conform Mediafax, Nicolae Ioțcu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea 10.000 de euro mită de la un om de afaceri, flagrantul fiind organizat în fața locuinței preşedintelui Consiliului Judeţean.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea alegerilor parlamentare, care prevede sistemul de vot pe liste de partid.
Preşedintele SUA, Barack Obama, se preface că se ceartă cu Merkel, care face pe intransigenta şi nu acceptă sub nicio formă să li se mai facă grecilor concesii, dorind să determine ieşirea Greciei din zona euro şi din Uniunea Europeană.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Local
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
1
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.