INEU.Spitalul Orăşenesc Ineu a apelat la Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Timişoara, în ceea ce priveşte achiziţionarea energiei electrice furnizate unităţii medicale. Astfel, potrivit managerului spitalului, Monica Mang, la începutul acestei luni s-a reuşit achiziţionarea de energie electrică la preţul de 209,5 lei/MWh, faţă de 280 de lei/MWh, cât plătea unitatea medicală până acum.
ARAD. Conform promisiunilor făcute, săptămâna trecută, de managerul Teodora Olariu, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a stabilit valoarea coplăţii.
ARAD. La început de an se reînnoiesc şi contractele. Compania de Transport Public Arad a lansat încă din decembrie o licitaţie publică pentru a găsi cea mai bună ofertă în ceea ce priveşte asigurarea vehiculelor, a salariaţilor, a bunurilor şi a instalaţiilor.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat, marţi, la Cluj-Napoca că preţul gazului va creşte, fără a preciza un anume procent. Majorarea preţului gazului ar urma să aibă loc în luna iunie.
Preţurile locuinţelor din principalele oraşe din ţară s-au redus cu 52% din luna martie 2008, momentul de vârf al pieţei imobiliare, potrivit unei analize a portalului imobiliare.ro. Astfel, dacă un metru pătrat util costa, în medie, 2.058 de metri pătraţi înainte de valul de scăderi provocate de recesiune, acum aceeaşi unitate de suprafaţă poate fi achiziţionată cu mai puţin de 1.000 de euro, respectiv cu 986 de euro.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbușirii unei drone sâmbătă în apropierea graniței cu România și a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
2