ARAD. Spiriduşi și Crăciunițe au venit degrabă la serbarea de Crăciun de la Grădinița cu program prelungit „Prichindel” din municipiu. Mici și mari, copiii costumaţi după gustul Moșului și după tradiția sărbătorilor de iarnă, au impresionat pe bunici, părinți, educatoare și chiar pe Moș Crăciun.
ARAD. Un număr de 12 formații, 7 din municipiu și 5 din județ, s-au întrecut, luni, în cadrul Cupei „Moș Crăciun” la fotbal, rezervată elevilor nelegitimați la cluburi de fotbal, din clasele I-IV.
Mapamond
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa.
Local
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.
Local
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.
Ştiri sportive
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.