ARAD. Arădeanca Geanina Pistru vrea să obţină o funcţie de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale la nivel naţional. „OFL Arad este una dintre cele mai puternice organizații din țară. Geanina Pistru, cea care are merite deosebite în construcția acestei echipe, candidează pentru un post de prim-vicepreședinte la nivel național și susține moțiunea Nicoletei Pauliuc, ”, anunţă organizaţia judeţeană PNL Arad, în cadrul unui comunicat de presă.
Arad.Războiul dintre Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Seculici pentru nominalizarea la funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean s-ar putea tranşa la mijlocul lunii ianuarie.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
2
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.