Primarul Emil Boc a aplicat în data de 14 decembrie amenzi în valoare totală de 4.500 de lei celor două societăţi care realizează activităţi de deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca. Acestea au fost aplicate în conformitate cu prevederile legale privind obligaţiile contractuale ale operatorilor pentru străzile din urgenţele II şi III.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a precizat în şedinţa de Consiliu Local că firmele care se ocupă cu deszăpezirea au termen până vineri, la ora 20.00 să intervină pe străzile din oraş, altfel vor fi amendate. La câteva zile după ce s-a declarat mulţumit de felul în care decurge deszăpezirea în oraş, Boc a precizat vineri că nu este mulţumit şi a trecut la ameninţări.
ARAD. Consilierul municipal Ionel Ciupe susţine că i-a scris primarului Gheorghe falcă o scrisoare, în care i-a solicitat „să ia imediat măsurile stabilite prin lege.
Site-ul domnuleprimar.ro a fost asaltat în ultimele două zile de zeci de plângeri asupra modului în care se desfăşoară deszăpezirea în municipiul Cluj-Napoca. Sesizările postate provin din toate colţurile oraşului şi toate reclamă, în esenţă, acelaşi lucru: curăţarea zăpezii de pe şosele, din parcări şi de pe trotuare. În replică, primarul Emil Boc a precizat că este mulţumit de felul cum decurge deszăpezirea în oraş.
ARAD. Primaul Aradului, Gheorghe Falcă, a votat la alegerile parlamentare la secția de vot de pe strada Posada - cartierul Aradul Nou.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.