ARAD - Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad a remis un comunicat de presă prin care îşi prezintă poziţia faţă de răspunsul dat de primarul Gheorghe Falcă privind scăderea nivelului de trai, în cadrul unei întâlniri cu arădenii.
ARAD - Prezent la conferinţa de presă a PNL Arad, primarul Comunei Seleuş, Cristian Branc, şi-a exprimat satisfacţia că justiţia a dat dovadă de corectitudine, „în ciuda presiunilor politice care, probabil, au fost exercitate”, luând decizia corectă în privinţa autodizolvării Consiliului Local Seleuş.
Atmosferă superbă, miercuri seară, în Polivalentă, la debutul fetelor de la ICIM Univ Goldiş în Cupa Europei Centrale.
ARAD - Gheorghe Falcă a declarat că studiul de trafic al municipiului va fi prezentat în 28 octombrie.
ARAD - Primarul Gheorghe Falcă a avut o întâlnire cu locuitorii din cartierele Alfa şi Confecţii.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.
România
România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline care să schimbe direcția greșită, a afirmat miercuri președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Local
Registrul Auto Român anunță că programările se fac gratuit pe site-ul instituției, în timp ce taxele cerute de alte site-uri sunt doar țepe.
Local
Consilierii județeani au votat alocarea din excedent a întregii sume necesare pentru drumul Sâmbăteni-Ghioroc.
Local
Europarlamentarul arădean a participat la Ziua Conectării Europei, desfășurată la Bruxelles.