Arad - În urma alegerii primarului Iustin Cionca în Camera Deputaţilor, locul acestuia a fost luat cu titlu interimar de actualul viceprimar, Petru Antal.
Arad - Curtea de Apel Timişoara judecă mâine recursul formulat de procurori la încheierea dată de judecătorul Tribunalului Arad prin care admite în parte excepţia de neconstituţionalitate formulată de avocatul Gheorghiţă Mateuţ în procesul în care primarul Aradului este inculpat.
Liberalul Silviu Szentesi (foto) afirmă, pe bază de cifre, că Aradul a primit de la buget mai mult decât a dat.
ARAD - Pe agenda primarului, doamna
Lizica Mihuţ nu există. Interviu
cu primarul Gheorghe Falcă.
Local
Cu 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul, care putea pune în pericol vieți, a fost oprit de un jandarm înainte de a porni la drum.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 01-10-2026 sunt următoarele:
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora vor reprezentan Aradul şi România la concursul de frumuseţe destinat copiilor.
România
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).