Primăria Arad şi-a calculat gradul de îndatorare în baza celor cinci credite luate de la bănci şi stă încă bine, având posibilitatea să acceseze alte noi împrumuturi.
O firmă are de gând să dea în judeacă Primăria Arad pentru contravenţiile prevăzute în regulamentul activităţilor comerciale din oraş.
Primăria din Covăsânț încearcă să-i convingă pe proprietarii de palate să renunțe la turnulețe.
Programul de monitorizare a performanțelor școlare pentru care au fost plătiți deja 1,7 milioane lei este inoperant.
Vezi care a fost concluzia anchetei organelor de ordine în cazul accidentului din fața Primăriei.
Local
Doi suspecți, un bărbat din Arad și o femeie din județul Timiș, au fost reținuți de polițiștii din Hunedoara, fiind bănuiți că au înșelat mai multe persoane vârstnice prin metoda „accidentul”, sub pretextul unor urgențe medicale false legate de accidente rutiere în care ar fi fost implicate rudele victimelor.
ARADON Sport local
Sântana și Pecica își iau adio de la campionat. Chinul Viitorului mai durează o săptămână.
Local
Nădlacul va găzdui, în acest weekend, Festivalul Cârnațului Proaspăt, toți pofticioșii fiind așteptați la eveniment.
Evenimente
Ediția a doua a Maratonului Dalia se va desfășura pe 23 mai, în Zona de Agrement Mărului.