Toate străzile şi trotuarele intră într-un registru electronic. Primăria caută o firmă care să facă toate măsurătorile şi baza de date.
ARAD. Câteva zeci de arădeni sunt în faţa Primăriei Arad şi sărbătoresc victoria candidatului ACL. Multă bucurie în tabăra lui Klaus Iohannis care, potrivit numărătorilor paralele ale celor două partide, este declarat câştigător în judeţ.
ARAD. Arădenii sunt așteptați la Festivalul Vinului. Spectacolele incep, in fiecare seara, la ora 18. Sute de aradeni au trecut vineri pe la Festivalul Vinului, pentru a degusta din produsele comercializate în faţa Primăriei şi pentru a asculta muzică.
Concertul va avea loc în sala mare a Filarmonicii de Stat Arad.
Pentru a nu fi interpretate greşit intenţiile Muncipalităţii, edilul local Gheorghe Falcă a cerut retragerea proiectul de la transparenţă. Acesta ar urma să fie refăcut în mod mult mai explicit.
România
Guvernul va decide în perioada următoare reducerea accizei la carburanți, iar măsura va viza în primul rând motorina, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
2
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.
ARADON Sport local
ARAD. Echipele de pe primul loc în seriile A şi B au obţinut doar remize în a doua etapă a returului şi urmăritoarele au micşorat distanţa. În schimb, în Seria C, Victoria Ineu defilează spre Liga 4.