Data atribuirii contractului de concesiune a parcării a fost fixat pentru 10 octombrie, realizarea primei parcări subterane din Arad urmând să dureze maxim 3 ani.
După ce a oferit o bază sportivă de nota 10, Primăria și CL al orașului Chișineu Criș investesc în sala de sport, care va fi renovată.
ARAD. Democrat liberalii arădeni sunt scandalizaţi de vandalizarea panourilor „de informare” amplasate de către Primărie la cele două pasaje, pentru ca arădenii să ştie din ce cauză nu se lucrează la cele două obiective.
Primăria a propus la cererea TOP, consilierii au votat şi, ca atare, tarifele pentru închirierea şi rezervarea meselor şi platourilor în pieţe vor fi actualizate.
ARAD. Competiţie sportivă internaţională organizată de către Primăria Municipiului Arad, Federaţia Română de Judo, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad, Asociaţia Judeţeană de Judo Arad, Clubul Sportiv Municipal Arad, Liceul cu Program Sportiv Arad şi Piroş Security Arad.
Mapamond
Parlamentul israelian a adoptat luni seară o lege criticată care instituie ''pedeapsa cu moartea pentru teroriști'', un text care ar urma să se aplice doar în cazul palestinienilor găsiți vinovați de atacuri sau atentate anti-israeliene, relatează AFP.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că proiectul de lege privind cumulul de pensie și salariu la stat este gata și se așteaptă avizul de la CSM.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 15 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean a găzduit două derby-uri între primele patru clasate.
România
Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, principalele teme de interes public, cu accent pe impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Local
Cele mai multe apeluri au vizat acordarea de asistență medicală, însă pompierii au fost solicitați să intervină și pentru stingerea a patru incendii.
Local
Un cetățean român a fost depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis ascunse în mașină.
3
Evenimente
ARAD. Primăria și Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad anunță proiecția în avanpremieră a filmului „Primavera”, debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Damiano Michieletto.
Local
ARAD. Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad a organizat luni, 30 martie 2026, un eveniment cultural constând în inaugurarea unei expoziții permanente dedicate Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea.