În urma pedepsei închisorii cu executare aplicată de judecătorii Curții de Apel Timișoara, Daniel Florin Vesa – judecat pentru tentativă de omor – trebuia să se prezinte autorităților pentru punerea în aplicare a mandatului executării cu închisoarea, însă – potrivit informațiilor noastre – nu a făcut acest lucru, astfel că următorul pas legal a fost punerea lui Vesa pe lista celor urmăriți național.
Poliţiştii de frontieră de la Curtici au depistat un bărbat din Siria care a încercat să iasă ilegal din ţară, ascuns sub bancheta unui tren internaţional. Sirianul, în vârstă de 26 de ani, era ascuns într-un compartiment al trenului care circula pe relația București Nord – Budapesta, sub o banchetă.
Local
MOCREA. Un incendiu a izbucnit duminică, în jurul orei 11:00, la o anexă gospodărească din localitatea Mocrea.
România
HUNEDOARA. Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
1
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.